Americanii, hipnotizați de ce a făcut jucătoarea din Rusia la Iași, după ce a câștigat turneul!

Redactor:
Alex Oroianu
Americanii, hipnotizați de ce a făcut jucătoarea din Rusia la Iași, după ce a câștigat turneul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul WTA 250 UniCredit Iași Open a luat sfârșit ieri, marea învingătoare fiind Mirra Andreeva, sportivă din Rusia. Prestațiile tinerei sportive au fost apreciate de spectatori, dar și de presa internațională. Evoluțiile Mirrei Andreeva au fost remarcate chiar și de presa din Statele Unite.

Mirra Andreeva s-a impus în marea finală de la Iași în fața Elinei Avanesyan, scor 5-7, 7-5, 4-0, adversara retrăgându-se în setul decisiv. Astfel, jucătoarea în vârstă de 17 ani, locul 31 WTA, și-a dus la bun sfârșit misiunea din Moldova, fiind principala favorită a competiției.

Americanii, cuvinte de laudă la adresa Mirrei Andreeva

Presa de peste ocean a reacționat în urma finalei dintre cele două sportive din Rusia. Laudele au venit atât pentru prestația Mirrei, precum și pentru Avanesyan. Deși partida a început cu o întârziere de patru ore, meciul dintre cele două sportive din Rusia a fost disputat și intens, aspect pe care l-au remarcat și americanii.

„Andreeva și Avanesyan au jucat două seturi superbe, dar obstacolul a venit pentru cea din urmă, care a suferit o accidentare la genunchi, după două ore și 19 minute de joc.”

Mai mult, americanii au relatat și despre perioada destul de mare de inactivitate a Mirrei Andreeva, care a jucat la doar două turnee după Roland Garros: „Dar, de asemenea, după dezamăgirea de la Wimbledon, ea a optat pentru meciurile de la Jocurile Olimpice și având în vedere că a ajuns în semifinalele Roland Garros în luna mai, va fi una dintre favorite.”, au titrat cei de la tennisuptodate.

Mirra Andreeva, semifinalistă la Roland Garros la numai 17 ani

Aflată pe locul 31 în ierarhia WTA, Andreeva a făcut o figură frumoasă la Roland Garros, unde a ajuns până în semifinale, fiind eliminată de Jasmine Paolini, scor 6-3, 6-1.

Însă până la participarea de la turneul de la Iași, Andreeva a mai jucat doar la două competiții, ambele pe iarbă, la Bag Homburg, respectiv Wimbledon, fiind eliminată în primele tururi de fiecare dată.

Alex Oroianu / Redactor
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×